info Category

Cad capete în PNL

In: info

Mişcări interesante în PNL. După ce în conferinţa judeţeană a liberalilor hunedoreni a fost înlăturat din funcţie Mircia Muntean, care era preşedintele organizaţiei judeţene în funcţie, Radu Stroe a reacţionat. De ce a reacţionat Radu Stroe!? Simplu, el recomanda ca alegerile din interiorul partidului să se facă cu respectarea strictă a statului partidului şi a [...]

SARS organizează stagiul I pentru juniori, în Retezat

In: info

SARS – Asociaţia Search And Rescue Service – anunţă organizarea stagiului I de iarnă pentru juniori, în perioada 3 – 6 februarie 2009. Acesta va avea loc în localitatea Câmpu lui Neag, la poalele Retezatului.
Stagiul presupune: învăţarea a cinci noduri în alpinism, tehnica supravieţuirii, tehnica de deplasare şi orientare pe teren accidentat în sezon hivernal, [...]

Fără titlu

In: info

Duminică, 29 noiembrie, Gurie Gorjeanul va fi înscăunat la Eparhia Devei şi a Hunedoarei.  Peste 140 de jandarmi, poliţişti, reprezentanţi ai ISU Hunedoara şi ai poliţiei comunitare [adică bugetari, oameni plătiţi din bani publici] vor asigura măsurile de ordine publică, cu ocazia “manifestărilor religioase prilejuite de înscăunarea Preasfinţitului Părinte Gurie Georgiu, ce se vor desfăşura [...]

Când “vine” apa rece în Deva?

In: info

Furnizarea apei reci este sistată, în intervalul 6 octombrie, ora 700 – 7 octombrie, ora 700, anunţă Apa Prod Deva. Sistarea afectează localităţile Deva, Simeria, Călan, Bretea Română, Băcia, Sântămărie Orlea şi localităţile aparţinătoare.
Oprirea s-a făcut în vederea efectuării lucrărilor de reabilitare la Rezervorul 2×10.000, Dealul Paiului, din cadrul Contractului de lucrări 2 ISPA “Reabilitarea [...]

Caravana Adevărul vine la Deva

In: info

Marţi, 6 şi miercuri, 7 octombrie, în Deva soseşte Caravana Adevărul, care are la vânzare toate colecţiile de cărţi, albume şi DVD-uri vândute de Adevărul împreună cu ziarul. Cel mai probabil, caravana va putea fi găsită în centrul oraşului, în faţa Casei de Cultură “Drăgan Muntean”, între orele 830 – 1200 şi 1400 – 2030.

Cazare în Deva, la Motel Maestro

In: cazare, info

Motelul
Motelul Maestro este o unitate de cazare acreditată de către Ministerul Turismului cu trei stele. Situata în Deva, judeţul Hunedoara, într-o zonă foarte accesibilă atât pentru turiştii aflaţi în tranzit pe DN7 Sibiu – Arad, cât şi pentru clienţii aflaţi în oraş în interes de afaceri, motelul fiind la aproximativ zece minute de plimbare faţă [...]

Cine vine la Ţebea 2009?

In: info

Dintre artişti, la Serbările Naţionale Ţebea 2009 vor fi prezenţi:
Nicolae Furdui Iancu, Sava Negrean Brudaşcu, Laura Lavric, Mariana Anghel, Ionuţ Fulea, Viorica Flintaşu, Nicolae Mureşan, Cornelia şi Lupu Rednic, Maria Tudor, Ciprian Roman, Ovidiu Homorodean, Elena Evsei, tulnicăresele din comunele Blăjeni (jud. Hunedoara) şi Nucet (jud. Bihor) şi corul minerilor din comuna Roşia Montană, jud. [...]

Locuri de muncă în Deva: anunţuri

In: info

Pentru că la articolul ştirea publicată aici, mai mulţi cititori au lăsat comentarii prin care anunţă că îşi caută loc muncă, mă gândesc că ar fi mai bine să existe un loc separat pentru astfel de cereri. Aşa că dacă eşti devean şi îţi cauţi loc de muncă în municipiul Deva, eu nu îţi pot [...]

Cod galben până la ora 21

In: info

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o actualizare a mesajului de atenţioare meteorologică – cod galben, pentru intervalul 06 august, ora 11°° – 06 august, ora 21°°.
În intervalul specificat instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată în zonele de deal şi de munte, precum şi în regiunile din vestul, nordul şi centrul ţării şi se [...]

Radare în judeţ, joi, 6 august

In: din trafic, info

DN 7 Sântuhalm – Mintia – Veţel – Ilia – Tătărăşti – Zam – Burjuc – Leşnic;
DN 68A Săcămaş – Dobra – Ohaba;
DN 76 Şoimuş – Bejan – Căinelu de Jos – Fornădia;
Deva – Calea Zarandului, Bulevardul 22 Decembrie

Radare în judeţ, vineri, 10 iulie

In: info

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că vineri, 10 iulie, în judeţul Hunedoara vor fi amplasate aparate radar pe următoarele străzi:

DN 7 Deva – Sântuhalm – Ilia – Tătărăşti – Burjuc – Zam – Minţia – Veţel – Leşnic – Săcămaş – Simeria Veche – Spini – Orăştie
DN 66 Băcia
DN 76 Şoimuş, Bejan, Căinelul de [...]

Copiii sunt viitorul nostru însă pentru unii dintre ei viaţa este un chin şi deseori viitorul este mai mult decât sumbru. Există copii chinuiţi, abuzaţi, unii dintre ei au fost poate luaţi din familia lor şi exploataţi, alţii poate au fost vânduţi. Şi astfel iau naştere dramele copiilor, care le afectează întreaga viaţă şi care [...]

Un weekend plin

In: info

Peste 240 de jandarmi hunedoreni vor asigura măsurile de ordine publică la sfârşitul acestei săptămâni, cu ocazia manifestărilor cultural-artistice, sportive, dar şi electorale care se vor desfăşura în aceste zile în judeţul Hunedoara.
Printre cele mai importante manifestări la care jandarmii hunedoreni vor asigura ordinea publică, se numără:

Zilele Municipiului Deva, organizate în parcarea Hipermarketului Real în [...]

Mâine se deschide ştrandul

In: foto, info

Ştrandul din Deva îşi deschide porţile vineri, 15 mai.
Preţul biletului de intrare:

10 lei pentru adulţi
5 lei pentru copii, elevi, studenţi şi pensionari
gratuit pentru copiii instituţionalizaţi, veteranii de război şi persoanele cu handicap

Abonament pentru 10 zile:

75 de lei pentru adulţi
37,50 de lei pentru celelalte categorii

Închirierea unui şezlong:

5 lei pe zi
+ 10 lei garanţia – care [...]

Începând de azi, 8 mai 2009, ora 7, până în data de 6 iunie 2009, ora 7, pe întreg teritoriul ţării se desfăşoară campania electorală prilejuită de Alegerile pentru Parlamentul European. Având în vedere campania electorală, dar şi diferitele sărbători tradiţionale, în perioada următoare, în judeţul Hunedoara vor avea loc numeroase adunări publice, organizate în [...]

Bine aţi venit!

Acest blog a fost creat atât pentru deveni, cât şi pentru cei care vor să afle noutaăţi din şi despre Deva.


contact

Ai o informaţie pe care vrei s-o împărtăşeşti cu devenii? Poate o experienţă legată de acest oraş pe care vrei s-o povesteşti? Trimite un mail la adresa orasuldeva la gmail punct com.

recomandări

visurât denisuca.com urlz Mufică

telefoane utile

  • Ascensoare - 0254-235090
  • Cablu TV - 0254-214453
  • Casa de Pensii - 0254-219094
  • CJAS Hunedoara - 0254-219285
  • Consiliul Judeţean - 0254-211350
  • Direcţia Sanitar-Veterinară - 0254-221145
  • Deranjamente Electrica - 929
  • Dir. Sănătate Publică - 0254-211848
  • Dispecerat apă caldă - 0254-217808
  • Dispecerat apă rece - 0254-227087
  • Distrigaz - 0254-227091
  • Informaţii CFR - 0254-212725
  • Informaţii Romtelecom - 931
  • Inspectoratul Şcolar - 0254-213315
  • Jandarmeria - 956
  • OPC Hunedoara - 0254-214971
  • Ora exactă - 958
  • Prefectura - 0254-211850
  • Protecţia civilă - 982
  • Protecţia Mediului - 0254-215445
  • TAXI: City Taxi - 0254-211111
  • TAXI: Euro Taxi - 0254-223344
  • TAXI: Fly Taxi - 943
  • TAXI: Fulger - 0254-224444
  • Urgenţă - 112

ORARUL supermarketurilor din Deva

  • Deva Mall*
    Zilnic: 900 - 2100
  • Piaţa agroalimentară*
    Luni - Vineri: 700 - 2100
    Sâmbătă: 700 - 1900
    Duminică: 700 - 1400
  • Trident *
    Luni - Sâmbătă: 0900 - 2130
    Duminică: 0900 - 1830
  • Billa *
    Luni - Sâmbătă: 0800 - 2200
    Duminică: 0900 - 2000
  • Spar *
    Luni - Sâmbătă: 0800 - 2200
    Duminică: 0800 - 1800
  • Plus *
    Luni - Sâmbătă: 0800 - 2100
    Duminică: 0900 - 1700
  • Real *
    Luni - Sâmbătă: 0800 - 2300 Duminică: 0800 - 2200
  • Carrefour Express *
    Luni - Sâmbătă: 0800 - 2200
    Duminică: 0800 - 1800

internet şi telefonie mobilă

RDS Deva:
Bd. Iuliu Maniu, Bl. L1, parter
Încasări: L-V: 0900 - 1800, S: 0900 - 1300
Vânzări: L-V: 0900 - 1800, S: 0900 - 1300
Telefon:
Asistenţă tehnică: 0354.400.401
Informaţii comerciale: 0354.400.414

UPC Deva:
Bd. Decebal, Bl. G, parter
L-V: 0900 - 1900, S: 0900 - 1200
Bd. Decebal, Bl. R, P
L-V: 0900 - 1700, S: închis
Telefon:
Număr unic: 031 1000 872 [zilnic între orele 7 - 23] Din reţeaua UPC: 872

reclamă

hotspot în deva?

Hotspoturi în Deva

arhivă

Glasul Hunedoarei

orăştie

video de prezentare

statistici