Vineri, 30 aprilie, a avut loc finala concursului de frumuseţe Miss Hunedoara 2010. Evenimentul, ajuns la cea de-a opta ediţie, este organizat de către President Models şi ExclusivEvent.

Dintre cele nouă finaliste selectate de către organizatori pentru finala concursului, în urma deliberării juriului, câştigatoare a titlului “Miss Hunedoara 2010″ a fost aleasă Bianca Iordache, în vârstă de 18 ani, elevă în clasa a XI-a.

Pe locurile următoare s-au clasat:

  • Miss Popularitate – Izabela Egri [18 ani], elevă în clasa a XII-a
  • Locul al II-lea – Emese Zudor [20 de ani], studentă în anul I
  • Locul al III-lea – Oana Kis [17 ani], elevă în clasa a XI-a.

Bianca Iordache este model de la vârsta de 15 ani, fiind la a doua încercare de a câştiga titlul Miss Hunedoara.

Toate finalistelele au fost premiate, chiar şi participantele clasate pe ultimele locuri primind cel puţin un premiu.

President Models şi Exclusiv Event pregatesc deja un nou concurs de frumuseţe pentru luna iulie a acestui an. Acesta va fi organizat în judeţul Hunedoara, dar va întruni 30 de concurente din România şi Republica Moldova, selectate din tot atâtea oraşe, iar câştigătoarele vor reprezenta cele două ţări în concursul Miss Earth 2010, din Vietnam.