Cafeaua virtuală, în municipiul Deva
Mişcări interesante în PNL. După ce în conferinţa judeţeană a liberalilor hunedoreni a fost înlăturat din funcţie Mircia Muntean, care era preşedintele organizaţiei judeţene în funcţie, Radu Stroe a reacţionat. De ce a reacţionat Radu Stroe!? Simplu, el recomanda ca alegerile din interiorul partidului să se facă cu respectarea strictă a statului partidului şi a regulamentului de aplicare al acestuia.
Ruşanu, Orban şi comnpania au organizat conferinţa judeţeană şi ceea ce se ştia s-a întâmplat. Mircea Ioan Moloţ, preşedintele CJ Hunedoara, a ajuns şef peste liberalii din judeţ. Atunci, în sală era şi Marcel Vela, primarul din Caransebeş şi secretarul PNL pentru zona Timiş, Caraş, Hunedoara.
Chiar dacă au fost discuţii pe tema rezultatelor la alegerile din partid, la Bucureşti se pare că Moloţ şi Mircia au îngropat securea războiului, cică pentru interesul partidului. Numai că în teritoriu au început să cadă capete.
Primul care a plătit a fost Marcel Vela, care a pierdut funcţia deţinută în partid în favoarea lui Cosmin Costa, viceprimarul din Deva. Mircia Muntean va rămâne vicepreşedinte al partidului la nivel naţional şi va răspunde de zona Timiş, Caraş şi Hunedoara. Secretar va fi exact Cosmin Costa, unul dintre actualii viceprimari ai Devei.
Întrebarea e cine urmează!?
Acest blog a fost creat atât pentru deveni, cât şi pentru cei care vor să afle noutăţi din / despre municipiul Deva [judeţul Hunedoara].
Taxi Deva
February 25th, 2010 at 3:11 am
sa ne intereseze pe noi ce au pierdit ei?