Cafeaua virtuală, în municipiul Deva
SARS – Asociaţia Search And Rescue Service – anunţă organizarea stagiului I de iarnă pentru juniori, în perioada 3 – 6 februarie 2009. Acesta va avea loc în localitatea Câmpu lui Neag, la poalele Retezatului.
Stagiul presupune: învăţarea a cinci noduri în alpinism, tehnica supravieţuirii, tehnica de deplasare şi orientare pe teren accidentat în sezon hivernal, tehnici de prim-ajutor în cazul unui accidentat care este salvat în urma unei alunecări de teren în sezonul de iarnă, orientare pe timp de ceaţă, un circuit cu trei checkpointuri diferite de prim ajutor în final care va cuprinde trei cazuri medicale diferite.
Durata stagiului este de trei zile, iar taxa de participare este de 275 de lei, în care sunt incluse masa şi cazarea. Pot participa elevi din toată ţara cu vârste cuprinse între 9 şi 17 ani. La final vor fi înmânate diplome pentru absolvirea stagiului I de iarnă al Şcolii Naţionale SARS.
Prin efectuarea acestui stagiu la nivelul juniorilor, se doreşte conştientizarea pericolului prezentat de un eventual dezastru, precum şi dezvoltarea aptitudinilor de autosalvare şi salvare din dezastre şi calamităţi.
Este primul an în care am pornit cu efectuarea stagiilor de pregătire şi pentru juniori, întrucât ne-am dat seama că SARS are o nevoie permanentă de salvatori profesionişti din dezastre şi calamităţi, salvatori pe care-i vom lua din pepiniera noastră. Juniorii de astăzi sunt salvatorii SAR de mâine
dr. Cătălin Popa, ofiţer coordonator al SARS România.
Detalii suplimentare puteţi afla la numerele de telefon 0720-015.646 sau 0729-082.860.
Acest blog a fost creat atât pentru deveni, cât şi pentru cei care vor să afle noutăţi din / despre municipiul Deva [judeţul Hunedoara].
Leave a reply