“Mi-a luat 10 ani să îmi dau seama ce îmi place atât de mult la Deva. Că nu e cel mai frumos oraş din lume. Nu umblă câini cu covrigi în coadă pe trotuare pavate cu argint şi nici nu curge din arteziene scotch single malt (da, astea ar fi variantele mele pentru cel mai frumos oraş din lume). Oamenii. Oamenii dau tot farmecul locului. De acasă până în centru fac 10 minute pe jos. Şi mai tot timpul încerc să merg pe jos. Şi niciodată nu mi s-a întâmplat să nu salut măcar 10 oameni şi cu 2-3 să schimb câteva vorbe. Deşi dau rar pe acasă, mult prea rar, Deva o să rămână întotdeauna acasă. Că mergeam în Expres, că intram la Scala, mai nou la John`s, Fischer`s, Ceapa Roşie şi, uneori, chiar şi la fiţe la Reno, nu există să nu dau de vreun prieten. Să nu am o masă la care să mă aşez şi un prieten cu care să drojdesc o berică”.

Continuarea, pe blogul lui Brylu. :)